Comunitatea din Alma Vii este caracterizată în acelaşi timp de diversitate şi de unitate. Diversitatea este prezentă deoarece, din punct de vedere etnic, în momentul de faţă satul are în componenţă atât locuitori de origine română cât şi romă. Unitatea este însă păstrată prin faptul că cele două etnii convieţuiesc în armonie şi bună înţelegere. Ceea ce în alte locuri continuă să fie din păcate un deziderat aproape idealist, în Alma Vii este o normalitate cotidiană – lipsesc cu desăvârşire conflictele interetnice, şi aceasta deoarece întreaga comunitate împărtăşeşte o întelegere foarte bine definită a „ce se face şi ce nu se face” pentru o bună convieţuire, indiferent de etnia din care faci parte.
Ca atare, proiectul „Satul de sine stătător” a găsit în Alma Vii un mediu foarte potrivit pentru realizarea obiectivelor sale. Oamenii din Alma Vii s-au implicat de la bun început şi s-au dovedit a fi camarazi de nădejde în toate etapele proiectului. De altfel, orice astfel de proiect nu are nici o şansă dacă pe plan local comunitatea nu acceptă schimbările necesare şi nu se implică în implementarea acestora. Din fericire însa, în Alma Vii ne-a fost uşor sa desfăşurăm activităţile care necesită implicarea comunităţii, deoarece locuitorii sunt mândri de satul lor şi doresc să îşi aducă în mod nemijlocit contribuţia la „a-l pune pe hartă”. Consiliul Factorilor Interesaţi, constituit din membri ai comunităţii locale, a fost şi este un partener esenţial pentru succesul proiectelor desfăşurate aici – prin comunicarea de oportunităţi de dezvoltare, prin găsirea de soluţii inovative, prin transmiterea către întreaga comunitate a celor discutate şi, atunci când a fost nevoie, chiar prin depunerea de efort fizic susţinut.
Dincolo însă de contextul proiectului actual, locuitorii din Alma Vii sunt oameni primitori şi bucuroşi de oaspeţi. Cei care le-au trecut pragul pot spune că au găsit gazde pricepute şi în ale gastronomiei dar şi gata să stea la o vorbă şi să le spună cu mândrie despre „satul lor”. Mărturie pot depune şi cei mai recenţi vizitatori de marcă – în septembrie 2009, un grup de meşteri mari veniţi de la Shropshire Council, din Marea Britanie, au susţinut timp de două săptămâni un curs practic de dulgherie şi zidărie în Alma Vii. După cum ne-au spus chiar ei, au plecat încărcaţi de amintiri frumoase, cu prietenii strâns legate şi cu promisiunea unor vizite reciproce în anii ce vor urma.